Progrese majore in diagnosticul si screeningul diabetului
Rezumat: Diagnosticul diabetului se bazează în continuare pe măsurarea glicemiei și a hemoglobinei glicate, dar metodele de depistare devin tot mai precise. Screeningul începe mai devreme la persoanele cu factori de risc, iar autoanticorpii pot identifica diabetul de tip 1 înainte de apariția simptomelor.
Cercetările evaluează biomarkeri moleculari, monitorizarea continuă a glicemiei și inteligența artificială pentru identificarea persoanelor cu risc crescut. În același timp, testarea autoanticorpilor și a peptidei C ajută la diferențierea diabet tip 1 vs tip 2.
Progresele actuale ar putea permite, treptat, trecerea de la diagnosticul tardiv la detectarea bolii într-un stadiu mult mai timpuriu.
1. Ce înseamnă screeningul pentru diabet și de ce este important?
a. Cine ar trebui să facă screeningul pentru diabet?
b. Cât de des este recomandată testarea glicemiei?
2. Cum se stabilește un diagnostic de diabet?
a. Glicemia à jeun și valorile care indică diabetul
b. Hemoglobina glicată (HbA1c)
c. Testul de toleranță la glucoză
3. Ce progrese au apărut în diagnosticul diabetului?
a. Teste și biomarkeri noi pentru depistarea precoce
b. Rolul monitorizării continue a glicemiei
c. Inteligența artificială în screeningul și diagnosticul diabetului
4. Diabet tip 1 vs tip 2: cum se face diferența la diagnostic?
a. Autoanticorpii și diagnosticul diabetului de tip 1
b. Peptidele C și evaluarea secreției de insulină
5. Poate fi diabetul depistat înainte de apariția simptomelor?
6. Cum ar putea evolua screeningul diabetului în următorii ani?
7. Concluzie
1. Ce înseamnă screeningul pentru diabet și de ce este important?
Screeningul înseamnă testarea persoanelor care nu prezintă neapărat simptome, pentru a identifica diabetul sau prediabetul înainte ca boala să devină evidentă. Este diferit de diagnosticul făcut unei persoane care se prezintă deja la medic cu sete excesivă, urinări frecvente, scădere în greutate sau alte manifestări.
Importanța screeningului este deosebită în diabetul de tip 2, deoarece glicemia poate rămâne crescută ani întregi fără simptome evidente. În această perioadă pot apărea deja modificări ale vaselor de sânge, nervilor, rinichilor sau ochilor.
Identificarea prediabetului este, de asemenea, valoroasă. Prediabetul înseamnă că glicemia este peste normal, dar nu suficient de ridicată pentru un diagnostic de diabet. Schimbările stilului de viață pot reduce riscul progresiei spre diabet de tip 2.
a. Cine ar trebui să facă screeningul pentru diabet?
Recomandările actuale indică începerea screeningului pentru prediabet și diabet de tip 2 la adulți de la vârsta de 35 de ani, chiar dacă nu prezintă simptome.
Testarea poate începe mai devreme la persoanele cu suprapondere sau obezitate care prezintă factori suplimentari de risc: rudă de gradul întâi cu diabet, hipertensiune, boli cardiovasculare, trigliceride crescute, HDL-colesterol scăzut sau alte situații asociate unui risc metabolic crescut.
Persoanele care au avut diabet gestațional au, de asemenea, un risc mai mare ulterior. Screeningul este important și la persoanele care iau anumite medicamente ce pot favoriza hiperglicemia sau care au boli asociate unui risc crescut de diabet.
b. Cât de des este recomandată testarea glicemiei?
Dacă rezultatele sunt normale și persoana nu prezintă factori noi de risc, screeningul poate fi repetat cel puțin o dată la trei ani. Intervalul poate fi mai scurt dacă greutatea crește sau apar alți factori de risc.
În cazul prediabetului, testarea este recomandată în general anual. Femeile cu antecedente de diabet gestațional trebuie reevaluate periodic, de regulă la intervale de unu până la trei ani.
2. Cum se stabilește un diagnostic de diabet?
Un diagnostic de diabet poate fi stabilit prin măsurarea glicemiei plasmatice sau prin hemoglobina glicată HbA1c. Testele principale sunt glicemia à jeun, HbA1c și testul oral de toleranță la glucoză.
În lipsa simptomelor tipice sau a unei hiperglicemii evidente, rezultatul anormal trebuie confirmat. Pot exista două rezultate anormale ale aceluiași test sau rezultate diagnostice obținute prin două teste diferite.
a. Glicemia à jeun și valorile care indică diabetul
Glicemia à jeun se măsoară după cel puțin opt ore fără alimente. Apa este permisă.
O glicemie à jeun sub 100 mg/dL este considerată normală. Valorile de 100–125 mg/dL se încadrează în zona prediabetului, iar o valoare de cel puțin 126 mg/dL poate indica diabetul.
În absența simptomelor evidente, rezultatul trebuie confirmat prin repetarea analizei sau printr-un alt test diagnostic.
b. Hemoglobina glicată (HbA1c)
HbA1c reflectă aproximativ media glicemiei din ultimele două-trei luni și prezintă avantajul că nu necesită repaus alimentar.
O valoare sub 5,7% este considerată normală. Între 5,7% și 6,4% indică prediabet, iar o valoare de cel puțin 6,5% poate susține diagnosticul de diabet.
Există însă situații în care HbA1c poate oferi rezultate mai puțin exacte, inclusiv unele anemii, variante ale hemoglobinei, sarcina sau afecțiuni care modifică durata de viață a globulelor roșii. În asemenea cazuri sunt preferate testele bazate pe glicemia plasmatică.
c. Testul de toleranță la glucoză
Testul oral de toleranță la glucoză, numit și OGTT, măsoară felul în care organismul gestionează o cantitate standardizată de glucoză.
După cel puțin opt ore de post se măsoară glicemia, apoi persoana consumă o băutură care conține 75 de grame de glucoză. Glicemia este măsurată din nou după două ore.
O valoare de 140–199 mg/dL la două ore indică toleranță alterată la glucoză, iar minimum 200 mg/dL este în intervalul diagnostic pentru diabet. OGTT poate identifica unele cazuri pe care glicemia à jeun sau HbA1c nu le detectează.
3. Ce progrese au apărut în diagnosticul diabetului?
Progresele din ultimii ani nu au eliminat testele clasice. Dimpotrivă, glicemia, HbA1c și OGTT rămân standardele diagnostice.
Noutatea constă în posibilitatea de a identifica mai bine persoanele aflate în stadii foarte timpurii, de a clasifica mai precis tipul de diabet și, eventual, de a estima cine prezintă un risc crescut înainte ca glicemia să atingă pragurile diagnostice.
a. Teste și biomarkeri noi pentru depistarea precoce
Unul dintre domeniile intens cercetate este identificarea unor „semnături” biologice care preced modificările evidente ale glicemiei.
Metabolomica analizează molecule mici rezultate din metabolism, proteomica studiază proteinele, iar lipidomica urmărește profilurile complexe ale lipidelor. Cercetările au identificat numeroși potențiali biomarkeri asociați diabetului și complicațiilor sale.
Deocamdată, acești biomarkeri nu înlocuiesc analizele standard. Principalele dificultăți sunt reproducerea rezultatelor în populații diferite, standardizarea metodelor și demonstrarea faptului că testele oferă un beneficiu real în practica medicală.
În diabetul de tip 1, situația este mai avansată. Autoanticorpii împotriva celulelor pancreatice pot evidenția procesul autoimun cu mult înainte de apariția diabetului simptomatic.
b. Rolul monitorizării continue a glicemiei
Sistemele de monitorizare continuă a glicemiei, cunoscute sub abrevierea CGM, măsoară glucoza din lichidul interstițial la intervale foarte scurte. Ele permit observarea tendințelor, variațiilor și perioadelor în care glicemia crește sau scade.
CGM a schimbat profund monitorizarea persoanelor care au deja diabet și poate furniza informații interesante și în stadiile precoce ale bolii.
Totuși, în 2026, datele disponibile nu sunt considerate suficiente pentru ca CGM să fie utilizată singură pentru screeningul sau diagnosticul prediabetului ori diabetului.
Chiar și în diabetul de tip 1 presimptomatic, testul oral de toleranță la glucoză poate oferi informații predictive mai bune decât unele măsurători obținute prin CGM.
c. Inteligența artificială în screeningul și diagnosticul diabetului
Inteligența artificială (IA) poate analiza volume mari de date și poate identifica tipare greu de observat prin metode convenționale.
Modelele de predicție pot combina informații precum vârsta, greutatea, analizele metabolice și alți factori pentru a estima riscul de apariție a diabetului de tip 2.
O meta-analiză recentă a modelelor de predicție a constatat rezultate promițătoare pentru metodele bazate pe machine learning, dar a evidențiat și probleme importante: puține modele au fost validate extern, iar multe studii prezentau risc ridicat de eroare sistematică.
Inteligența artificială este utilizată și pentru interpretarea imaginilor retiniene. Unele sisteme pot detecta foarte bine retinopatia diabetică, iar cercetările explorează dacă imaginea retinei ar putea oferi informații și despre alte riscuri asociate diabetului.
IA trebuie privită însă ca instrument de sprijin și screening, nu ca substitut automat pentru analizele de sânge necesare unui diagnostic de diabet.
4. Diabet tip 1 vs tip 2: cum se face diferența la diagnostic?
Diferențierea diabet tip 1 vs tip 2 este importantă deoarece mecanismele bolii și tratamentul diferă.
a. Autoanticorpii și diagnosticul diabetului de tip 1
Testarea autoanticorpilor a devenit esențială în identificarea autoimunității diabetice. Pot fi cercetați autoanticorpi împotriva insulinei, GAD, IA-2 și ZnT8.
Prezența mai multor autoanticorpi confirmați indică un risc ridicat de progresie spre diabet de tip 1 clinic. Procesul autoimun poate fi identificat înainte ca persoana să prezinte simptome.
Recomandările din 2026 susțin oferirea screeningului prin autoanticorpi persoanelor cu rude care au diabet de tip 1 sau celor cu risc genetic cunoscut crescut.
La persoanele cu autoanticorpi pozitivi se evaluează ulterior glicemia și alți parametri pentru stabilirea stadiului bolii.
b. Peptidele C și evaluarea secreției de insulină
Peptida C este eliberată în sânge împreună cu insulina produsă de pancreas. Din acest motiv, măsurarea ei oferă o estimare indirectă a cantității de insulină pe care organismul încă o produce.
O valoare foarte scăzută poate indica o secreție sever redusă de insulină și poate susține diagnosticul de diabet de tip 1 în situațiile în care clasificarea nu este clară.
O valoare păstrată sugerează că pancreasul continuă să producă insulină și poate orienta diagnosticul către diabetul de tip 2 sau către alte forme de diabet.
Interpretarea trebuie făcută însă în context clinic. Peptida C nu reprezintă, singură, un test universal pentru diferențierea diabet tip 1 vs tip 2.
5. Poate fi diabetul depistat înainte de apariția simptomelor?
Da. Acesta este, de fapt, unul dintre cele mai importante progrese din domeniu.
Diabetul de tip 2 poate fi descoperit prin screening în etapa de prediabet sau chiar după ce glicemia a intrat în intervalul diagnostic, dar înainte ca pacientul să remarce simptome.
În diabetul de tip 1, identificarea precoce a devenit și mai sofisticată. Boala este astăzi descrisă în stadii.
În stadiul 1 există autoimunitate demonstrată prin autoanticorpi multipli, dar glicemia este încă normală. În stadiul 2 apar modificări ale glicemiei, însă persoana rămâne fără simptome. Stadiul 3 reprezintă diabetul clinic manifest.
Detectarea stadiilor precoce permite monitorizarea atentă și educarea familiei sau pacientului pentru recunoașterea semnelor de hiperglicemie și cetoacidoză.
În anumite situații, persoanele eligibile pot fi evaluate și pentru tratamente care urmăresc întârzierea progresiei diabetului de tip 1 către faza clinică.
6. Cum ar putea evolua screeningul diabetului în următorii ani?
Screeningul diabetului se îndreaptă spre o abordare tot mai personalizată. În locul unei singure analize efectuate tuturor în același mod, medicii ar putea combina factori clinici, glicemia, HbA1c, biomarkeri, autoanticorpi, informații genetice și modele informatice de predicție.
Pentru diabetul de tip 1, extinderea testării autoanticorpilor reprezintă una dintre cele mai importante direcții. Unele programe testează deja copii din populația generală, nu doar rudele persoanelor cu diabet de tip 1.
Testele moleculare ar putea îmbunătăți, în viitor, identificarea persoanelor cu risc de diabet de tip 2, dar biomarkerii metabolomici și proteomici necesită încă validare înainte de folosirea de rutină.
Inteligența artificială ar putea ajuta la selectarea persoanelor care au nevoie de investigații suplimentare și la integrarea unui număr mult mai mare de factori decât este posibil prin evaluarea clasică.
Totuși, noile metode trebuie evaluate nu doar prin precizia algoritmilor, ci și prin costuri, accesibilitate, siguranță, protecția datelor și capacitatea de a îmbunătăți efectiv sănătatea pacienților.
7. Concluzie
Progresele în diagnosticul și screeningul diabetului permit identificarea bolii din ce în ce mai devreme. Glicemia à jeun, HbA1c și testul de toleranță la glucoză rămân baza diagnosticului, însă autoanticorpii și peptida C oferă informații suplimentare importante.
Scopul viitorului screeningului este depistarea persoanelor cu risc cât mai devreme, clasificarea corectă a bolii și intervenția înainte de apariția complicațiilor.
Întrebări și răspunsuri
Întrebare: Ce analize se fac pentru screeningul diabetului?
Răspuns: Cele mai utilizate sunt glicemia plasmatică à jeun, hemoglobina glicată HbA1c și testul oral de toleranță la glucoză. Alegerea testului depinde de vârstă, factori de risc și situația clinică.
Întrebare: Ce valoare a glicemiei indică diabet?
Răspuns: O glicemie à jeun de minimum 126 mg/dL este în intervalul diagnostic pentru diabet. Dacă persoana nu are simptome clare, rezultatul trebuie confirmat.
Întrebare: Ce HbA1c indică diabet?
Răspuns: O valoare HbA1c de cel puțin 6,5% este în intervalul diagnostic. În lipsa unei hiperglicemii evidente, diagnosticul trebuie confirmat printr-un al doilea rezultat anormal.
Întrebare: Cum se face diferența între diabet tip 1 vs tip 2?
Răspuns: Medicul analizează tabloul clinic și poate solicita autoanticorpi specifici diabetului de tip 1 și, în anumite situații, peptida C pentru evaluarea producției proprii de insulină.
Întrebare: Monitorizarea continuă a glicemiei poate diagnostica diabetul?
Răspuns: În prezent, nu. CGM este foarte utilă pentru monitorizarea glicemiei, dar dovezile sunt încă insuficiente pentru utilizarea ei singură în screeningul sau diagnosticul diabetului.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Pub Med - Proteomics and metabolomics biomarkers for predicting the onset and progression of diabetic complications: A systematic review and bioinformatics integration
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/41895463/
Studiul „Proteomics and metabolomics biomarkers for predicting the onset and progression of diabetic complications: A systematic review and bioinformatics integration”, apărut în Metabolism. 2026 Jul:180:156601. doi: 10.1016/j.metabol.2026.156601. Epub 2026 Mar 25, autori: Wei Song et al.
Pub Med - Use of artificial intelligence with retinal imaging in screening for diabetes-associated complications: systematic review
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40052065/
Studiul „Use of artificial intelligence with retinal imaging in screening for diabetes-associated complications: systematic review”, apărut în EClinicalMedicine. 2025 Feb 18:81:103089. doi: 10.1016/j.eclinm.2025.103089. eCollection 2025 Măr, autori: Qianhui Yang et al.
Te-ar mai putea interesa și...
