Cum determini copilul sa se apropie de rude fara a-l forta?
Rezumat: Relația copilului cu rudele se construiește în timp, prin experiențe plăcute, siguranță și respect, nu prin obligația de a oferi pupici sau îmbrățișări. Copilul poate fi învățat să salute, să spună „mulțumesc” și să se comporte politicos fără ca adulții să îi ignore limitele personale.
În dezvoltarea copilului, temperamentul și vârsta influențează mult felul în care acesta reacționează la oamenii pe care îi vede rar. Unii copii se apropie rapid, alții au nevoie de timp.
Familia poate încuraja relațiile apropiate oferindu-i copilului alternative, explicând regulile sociale pe înțelesul lui și evitând rușinarea, amenințările sau forțarea contactului fizic.
1. De ce este importantă relația copilului cu oamenii din familie?
a. Ce rol au rudele în dezvoltarea copilului?
b. Cum se construiește apropierea în mod natural?
2. Trebuie obligat copilul să pupe sau să îmbrățișeze rudele?
a. De ce contează limitele personale ale copilului?
b. Cum poate saluta civilizat fără contact fizic?
3. Cum îl înveți pe copil să fie politicos când vă vedeți cu diferite rude?
a. Cum îl înveți să spună „bună ziua”, „te rog” și „mulțumesc”?
b. Ce faci dacă nu vrea să mulțumească pentru un cadou pe loc?
4. Cum îl ajuți pe copil să se apropie de rude fără presiune?
a. Oferă-i timp să se acomodeze
b. Folosește exemplul personal
c. Încurajează, dar nu forța interacțiunea
5. Ce faci dacă rudele se supără când copilul refuză un pupic sau o îmbrățișare?
6. Ce comportamente sunt normale în funcție de vârstă și temperament?
7. Concluzie
1. De ce este importantă relația copilului cu oamenii din familie?
Bunicii, unchii, mătușile, verii și alte rude pot reprezenta pentru copilul mic o rețea suplimentară de relații, afecțiune și sprijin. Acest lucru nu înseamnă însă că dezvoltarea copilului depinde de existența unei legături apropiate cu fiecare rudă.
Copilul nu trebuie să fie apropiat în aceeași măsură de toate rudele. Este firesc să prefere anumite persoane, să se simtă mai relaxat cu cele pe care le vede frecvent și să fie rezervat față de altele.
a. Ce rol au rudele în dezvoltarea copilului?
Rudele pot oferi copilului experiențe relaționale diferite de cele pe care le are cu părinții. Un bunic poate citi povești, o mătușă se poate juca cu el, iar un văr apropiat ca vârstă poate deveni partener de joacă.
Astfel de interacțiuni îi pot oferi ocazii de a exersa comunicarea, cooperarea, empatia, răbdarea și adaptarea la personalități diferite.
Relațiile apropiate și lipsite de conflicte cu bunicii au fost asociate în unele cercetări cu rezultate socio-emoționale mai bune. Totuși, aceste rezultate nu pot fi extinse automat asupra tuturor familiilor și tuturor formelor de implicare a rudelor.
Rudele pot contribui și la sentimentul de continuitate al familiei. Prin povești, tradiții, fotografii, aniversări sau activități comune, copilul începe să înțeleagă unde se situează în propria familie.
b. Cum se construiește apropierea în mod natural?
Apropierea apare mai ușor atunci când copilul are experiențe repetate și plăcute cu persoana respectivă.
O rudă care se așază lângă copil, îi vorbește calm și se interesează de jocul lui poate avea mai multe șanse să câștige încrederea acestuia decât cineva care îi cere imediat „Hai să-mi dai un pupic!”.
Copilul poate fi lăsat să observe mai întâi. Uneori are nevoie să stea câteva minute lângă părinte înainte să accepte să vorbească sau să se joace.
2. Trebuie obligat copilul să pupe sau să îmbrățișeze rudele?
Nu este recomandat ca un copil să fie forțat sau făcut să se simtă vinovat pentru că nu vrea să pupe ori să îmbrățișeze o rudă.
Asta nu înseamnă că părintele trebuie să accepte orice comportament. Copilul poate fi învățat să se poarte civilizat și respectuos fără să fie obligat să ofere acces la propriul corp.
Există o diferență importantă între „Salut-o pe mătușa ta, te rog” și „Du-te și pup-o pe mătușa ta, pentru că altfel se supără”.
Prima cerință vizează o regulă socială. A doua condiționează afecțiunea fizică de emoțiile unui adult.
a. De ce contează limitele personale ale copilului?
A-i respecta refuzul unui pupic îl ajută pe copil să învețe că propriile limite corporale contează.
În același timp, copilul poate învăța că și ceilalți oameni au propriile limite. Dacă el poate spune „nu vreau să fiu pupat”, trebuie să accepte și când altcineva nu dorește să fie atins.
Părintele poate da exemplu întrebând: „Pot să te îmbrățișez?” sau „Vrei un pupic de noapte bună?”. Astfel, autonomia corporală devine o regulă normală în familie, nu un subiect rezervat situațiilor neplăcute.
Respectarea limitelor nu trebuie prezentată rudelor ca o acuzație. Un copil poate refuza o îmbrățișare pur și simplu fiindcă este obosit, timid, copleșit sau pentru că nu a mai văzut persoana respectivă de mult.
b. Cum poate saluta civilizat fără contact fizic?
Un salut politicos nu presupune obligatoriu atingere.
Copilul poate spune „bună ziua”, poate face cu mâna, zâmbi, ridica mâna pentru un high-five sau, dacă este suficient de mare și dorește, poate da mâna.
Părintele îi poate oferi două variante simple: „Vrei să spui «bună» sau să faci cu mâna?”. Alegerile limitate îl ajută să participe fără să simtă că pierde complet controlul situației.
Înainte de o vizită, copilul poate fi pregătit: „Mergem la bunici. Când ajungem, îi salutăm. Tu alegi dacă vrei să le dai o îmbrățișare sau doar să spui «bună».”
3. Cum îl înveți pe copil să fie politicos când vă vedeți cu diferite rude?
Politețea se învață treptat. Un copil nu devine politicos pentru că a fost certat de câteva ori, ci prin repetiție, explicații și mai ales prin observarea comportamentului adulților.
Dacă părinții salută, mulțumesc, cer lucrurile politicos și își cer scuze când greșesc, aceste formule devin parte din viața obișnuită a copilului.
a. Cum îl înveți să spună „bună ziua”, „te rog” și „mulțumesc”?
Începe prin modelare. Dacă o rudă îi oferă copilului ceva, părintele poate spune: „Ce frumos din partea bunicii. Mulțumim!”
Copilului i se poate aminti discret: „Ce spunem când cineva ne oferă ceva?”. Evită însă transformarea momentului într-un examen în fața întregii familii.
Dacă nu răspunde, părintele poate mulțumi în numele lui și reveni ulterior asupra situației: „Bunicul s-a gândit la tine când a ales cartea. Data viitoare îi putem spune că ne-am bucurat.”
Studiile despre recunoștință arată că, la vârsta preșcolară, copiii încep treptat să înțeleagă intenția persoanei care oferă ceva. Capacitatea de a simți și exprima recunoștința se dezvoltă odată cu alte abilități cognitive și sociale.
b. Ce faci dacă nu vrea să mulțumească pentru un cadou pe loc?
Nu este nevoie să îl rușinezi în fața rudelor: „Ce copil nerecunoscător!” sau „Dacă nu spui mulțumesc, luăm cadoul înapoi!”.
Poți spune tu: „Mulțumim mult pentru cadou”. Mai târziu, când sunteți singuri, explică de ce este politicos să recunoaștem gestul celuilalt.
Copilul poate mulțumi și ulterior. Poate trimite un mesaj vocal, poate desena o felicitare sau poate spune „mulțumesc” la următoarea conversație.
4. Cum îl ajuți pe copil să se apropie de rude fără presiune?
Scopul nu trebuie să fie obținerea imediată a unui pupic, ci crearea unei relații în care copilul ajunge să se simtă în siguranță și să dorească singur apropierea.
a. Oferă-i timp să se acomodeze
Când ajungeți la o reuniune de familie, lasă copilul să stea inițial lângă tine dacă are nevoie.
Poți facilita contactul printr-o activitate. „Vrei să-i arăți unchiului tău mașinuța?” poate funcționa mai bine decât „Hai, vorbește și tu cu unchiul!”.
b. Folosește exemplul personal
Copilul observă cum te porți cu rudele.
Dacă intri în casă și saluți, întrebi ce mai fac ceilalți, le mulțumești pentru masă și îți exprimi afecțiunea firesc, îi oferi un model mult mai eficient decât o serie de ordine.
Poți verbaliza uneori ceea ce faci: „Bunica ne-a pregătit masa și vreau să-i mulțumesc pentru efort.”
Astfel, copilul înțelege sensul unei formule de politețe, nu doar faptul că trebuie să o spună pentru a evita o ceartă.
c. Încurajează, dar nu forța interacțiunea
Încurajarea poate însemna să creezi ocazii, nu să împingi copilul către o rudă.
Poți propune: „Mătușa face un puzzle. Vrei să mergem împreună să vedem?” Dacă răspunde „nu”, poți reveni mai târziu.
Ascultarea atentă și acceptarea perspectivei copilului pot susține atât apropierea dintre părinte și copil, cât și autonomia acestuia.
În același timp, părintele rămâne cel care stabilește regulile de comportament: nu lovim, nu jignim, nu smulgem lucruri și salutăm oamenii atunci când intrăm.
5. Ce faci dacă rudele se supără când copilul refuză un pupic sau o îmbrățișare?
Adultul poate interveni calm, fără să transforme copilul în centrul unui conflict.
Poți spune: „Încă se acomodează. Preferă să spună «bună» acum” sau „Noi nu îl obligăm să pupe pe cineva dacă nu vrea, dar sigur o să vă salute”.
Este de preferat ca explicația să vină de la părinte, nu să fie obligat copilul să se justifice în fața unui adult supărat.
Evită și glumele precum „Vai, nu o mai iubești pe bunica?” Ele pot induce vinovăție și confundă afecțiunea cu obligația de a accepta contactul fizic.
Poți valida și emoția rudei fără să schimbi regula: „Știu că ți-ar plăcea să te îmbrățișeze. Probabil va veni singur când se va simți pregătit.”
6. Ce comportamente sunt normale în funcție de vârstă și temperament?
La doi ani, de exemplu, majoritatea copiilor încep să observe când altcineva este supărat și privesc fața părintelui pentru a vedea cum să reacționeze într-o situație nouă.
La patru ani, comportamentele sociale devin mai complexe. Mulți copii caută activ compania altor copii și pot manifesta empatie, de exemplu consolând pe cineva trist.
Aceste repere nu înseamnă că fiecare copil trebuie să reacționeze identic. Dezvoltarea copilului are un ritm individual.
Temperamentul contează foarte mult. Unii copii se adaptează ușor la oameni noi, în timp ce alții nu: observă mai întâi și devin mai implicați abia după ce situația le este familiară.
Așadar, copilul care nu sare imediat în brațele unei rude pe care o vede de două ori pe an nu este neapărat „obraznic” sau „nesociabil”.
Este util să urmărești întregul comportament. Dacă după o perioadă de acomodare se joacă, comunică și are relații apropiate cu persoane cunoscute, reticența inițială poate ține pur și simplu de temperament.
Dacă însă frica sau retragerea socială este foarte intensă, persistă în numeroase contexte și îl împiedică să participe la activități normale, situația ar trebui discutată cu pediatrul sau cu un psiholog pentru copii.
7. Concluzie
Copilul poate fi învățat să respecte oamenii din familie fără să fie obligat să ofere pupici, îmbrățișări sau alte forme de apropiere fizică.
Relațiile cu diferite rude se formează mai ușor prin întâlniri plăcute, activități comune, familiaritate și răbdare.
Pentru dezvoltarea copilului, este util ca părintele să ofere simultan două lucruri: limite sociale clare și sentimentul că vocea copilului contează.
Cu timpul, copilul poate ajunge să se apropie singur de rude tocmai pentru că întâlnirile cu ele nu sunt asociate cu presiunea, critica sau teama că va fi forțat să facă ceva ce îl incomodează.
Întrebări și răspunsuri
Întrebare: Trebuie obligat copilul să pupe bunicii sau alte rude?
Răspuns: Nu. Poate fi învățat să salute politicos, dar este recomandat să îi fie respectat refuzul contactului fizic și să i se ofere alternative precum făcutul cu mâna sau un high-five.
Întrebare: Ce faci dacă copilul nu spune „mulțumesc” când primește un cadou?
Răspuns: Mulțumește tu în acel moment și discută ulterior cu copilul despre gestul persoanei. Evită să îl rușinezi în fața familiei.
Întrebare: Cum îl ajuți pe copil să se apropie de rude?
Răspuns: Prin întâlniri plăcute, timp de acomodare și activități comune. Încurajează interacțiunea, dar evită să forțezi apropierea.
Întrebare: Este normal ca un copil să fie timid cu rudele?
Răspuns: Da. Unii copii au un temperament mai precaut și au nevoie de mai mult timp pentru a se simți confortabil cu persoane pe care nu le văd frecvent.
Întrebare: Cum poate fi copilul politicos fără să ofere pupici și îmbrățișări?
Răspuns: Îl poți învăța să spună „bună ziua”, „la revedere”, „te rog” și „mulțumesc”, să facă cu mâna sau să folosească alte forme de salut fără contact fizic.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
CDC - CDC's Developmental Milestones
https://www.cdc.gov/act-early/milestones/index.html
Pub Med - Early temperamental and biological predictors of dimensions of social withdrawal in childhood
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36426788/
Studiul „Early temperamental and biological predictors of dimensions of social withdrawal in childhood”, apărut în Dev Psychobiol. 2022 Dec;64(8):e22348. doi: 10.1002/dev.22348, autori: Geneviève Morneau-Vaillancourt et al.
Te-ar mai putea interesa și...
